luni, 29 noiembrie 2010

Sfântul Andrei- Tradiții și obiceiuri


Fiind atât de curioasă în ceea ce privește tradițiile din seara de Sf. Andrei ,care este considerat și patronul spiritual al românilor m-am documentat și am aflat câteva obiceiuri ce se practică  sau se practicau în noaptea Sfântului Andrei  .

Se spune că în această noapte se fac ritualuri ce au ca scop protejarea oamenilor, animalelor și gospodăriilor.
 Femeile întorc vasele cu gura în jos și scot cenușa din sobă pentru ca strigoii care se crede că în această noapte umblă în voie , să nu vină la căldură.

Tocurile  ușilor și ale geamurilor se ung cu usturoi  ca se apere casele de vârcolaci. 




 De Sfântul Andrei nu se mătură, nu se dă nimic din casă nici măcar cu împrumut pentru că se zice că aduce pagubă și ghinion.

În Bucovina se crede că în această noapte lupii vorbesc , iar cine vrea să-i audă v-a muri repede.

Nu trebuie uitat faptul că tot în noaptea acesta există multe obiceiuri pentru fetele de măritat.






Să nu cumva să uitați să puneți grâu la încolțit. Se zice că fiecare
membru al familiei trebuie să pună grâu la încolțit în vase diferite.Acesta se pune într-un loc cu multă lumină până de Anul Nou. Așa se vede cine v-a avea mai mult noroc și sănatate în anul viitor.







Mâine se pun în casă crenguțe de vișin, cireș, prun, măr sau corcoduș în sticle cu apă pentru a înflorii în Ajunul Crăciunului.
Acestea semnificând arnonia, belșugul și liniștea sufletească ce vor poposi în gospodarie în anul ce urmează.

Mai multe puteți citi aici și aici .



Ce obiceiuri se mai respectă în zona voastră? Voi respectați vreunul?

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

mușchiuleț de porc umplut cu legume

Ai nevoie de:

mușchi de porc
ardei gras roșu și verde
ciuperci
ceapă
sare, piper
ulei de măsline

Mod de preparare:

Mușchiul se asezonează cu sare și piper.Se introduce un cuțit subțire și bine ascuțit dintr-un capăt până în celălalt făcând loc în mijloc pentru legumele ce urmează introduse.După ce  mușchiul  a fost umplut  se pune la prăjit în tigaie cu puțin ulei de măsline, la foc mic pentru a se pătrunde bine.
Se servește cald cu cartofi prăjiți. 


Poftă bună!

marți, 23 noiembrie 2010

file de pangasius cu sos de pătrunjel



Ai nevoie de:
file de pangasius
făină 
sare, piper
ulei pentru prăjit
1 legătură pătrunjel
50 g unt

Mod de preparare:

Fileul se sărează și piperează apoi se dă prin făină și se prăjeste în ulei pe ambele părți.
Într-un vas mic se topește untul apoi se adaugă pătrunjelul tocat mărunt.Se ține pe foc cam 2 minute. Se pune sare și piper după gust.
Se servește peștele cu sosul preparat și suc de lămâie.
Poftă bună!

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

prăjitură cu ciocolată și lămâie



Ai nevoie de:

Pentru blat:
6 albușuri
4 gălbenușuri
10 linguri zahăr
3 linguri cu cacao
4 linguri cu făină
1 linguriță praf de copt
1 linguriță sare
coaja rasă de la 2 lămâi
1 linguriță zeamă de lămâie

Pentru cremă:
200 ml smăntănă dulce pentru frișcă
2 gălbenușuri
4 linguri zahăr
coaja rasă de la o lămâie
sucul de la o jumătate de lămâie

Pentru glazură:
200 g ciocolată amăruie

Mod de preparare:

Blatul: Albușurile se bat spumă tare cu sarea și zahărul adăugat pe rând. Se adaugă gălbenușurile, coaja și zeama de lămâie amestecând ușor.La final se încorporează cacaua, praful de copt și făina cernute.
Compoziția se împarte în 2 părți egale și se coace pe rând în tava tapetată la foc mare pentru câteva minute.
Atenție să nu se ardă!

Crema: Gălbenușurile se omogenizează cu zahărul, coaja și sucul de lămâie. Se fierb pe baie de abur până se întăresc apoi se răcesc.
Smântâna se bate și se adaugă  câte puțin din crema de gălbenușuri.

Asamblare: Pe o foaie de blat se întinde jumătate din cremă apoi  100 g ciocolată topită crema rămasă și blatul .Deasupra se glazurează cu 100g ciocolată topită cu smântână dulce sau lapte.
Se ornează după preferințe.

Poftă bună!

vineri, 19 noiembrie 2010

Conuri de brad

 Aceste conuri sunt făcute din material.
Tehnica este foarte simplă. 
Ai nevoie de material de culoare maro cu lățimea de 2,5-3 cm iar lungimea diferă în funcție de cât de mare se dorește să fie conul.
Pe o  foaie de hârtie căreia i s-a dat forma unui con(mototolind-o) se înfășoară materialul prinzând-ul din loc în loc cu lipici.Se începe de la vârful conului până la baza acestuia.


Materialul se decupează așa:


miercuri, 17 noiembrie 2010

Decorațiuni de Crăciun făcute acasă - 2



Am făcut șosete și din material.
După ce se decupează material după șablon , se cos împreună.
Se decorează după preferințe.Eu am făcut fulgi cu fir argintiu și am lipit niște pietricele.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Decorațiuni de Crăciun făcute acasă

Deny's spunea că pe blogurile românești nu a găsit  lumea ocupată cu Sărbătorile și că e multă tristețe.

Uite  Deny's că eu mă ocup cu decorațiunile făcute acasă.


Am făcut cadouri.
Nu ai nevoie decât de  cuburi de polistiren, lipici, folie pentru ambalat cadouri, lipici și "ața" de legat cadoul.







Ciorăpei din hârtie mai mici și mai mari.

Șablonul salvat în calculator desenat după preferințe , scos la imprimantă se decupează și față și spatele apoi se cos cu ață cele două bucăți.




Îngerași tot din hârtie.

Șablonul la fel salvat , desenat decupat dupa linii și cele punctate ,se unesc aripile în spate.

 
Și fulgi.



Aici sunt șabloanele pentru îngerași și ciorapi.



prăjitură cu portocale



Am refăcut prăjitura cu portocale  numai că am înlocuit migdalele cu alune.
A ieșit delicioasă! 

luni, 8 noiembrie 2010

prăjitură cu cremă cu aromă de migdale


Pentru Sf. Arhangheli Mihail și Gavril , când serbăm ziua de nume mai mulți membri dim familie,  am făcut aceste prăjiturele delicioase! 

Ai nevoie de:

Pentru blat:
8 ouă
12 linguri zahăr
10 linguri făină
2 linguri cu vârf cu cacao
1 linguriță praf de copt
1 praf de sare

Pentru cremă:
budincă de vanilie preparată dintr-un plic de praf după instrucțiunile de pe plic 
500 ml smântână dulce de frișcă 
esență de migdale

Pentru glazură:
100 g ciocolată amăruie
50 ml smântână dulce

Mod de preparare:
Blatul: Se separă ouăle. Albușurile se bat spumă  tare cu sarea și zahărul pus treptat.Se adaugă gălbenușurile , cacaua și făina cernută cu praful de copt. Se amestecă ușor cu o lingură de jos în sus.
Compoziția se pune în tava tapetată și se coace la foc mediu. Este gata atunci când scobitoarea introdusă în mijlocul blatului iese curată.  
 Blatul se răcește apoi se taie în trei foi.

Crema: Budinca preparată se amestecă energic cu telul sau mixerul , punând treptat smântâna.
La final se pune esența de migdale.

Se asamblează prăjitura. Deasupra se întinde ciocolata topită cu smântâna.
Se ornează după preferință.

vineri, 5 noiembrie 2010

pateuri cu șuncă afumată și ciuperci



Ai nevoie de:

400 g aluat  foietaj
400 g ciuperci
300 g șuncă afumată
1 cățel de usturoi
semințe de chimen
1 gălbenuș
sare, piper

Mod de preparare:

Cu 2 forme rotunde de dimensiuni diferite( una mare și una mai mică) se decupează din aluat baza și marginile
pateurilor.Marginile se lipesc cu gălbenuș de ou de bază.
Șunca și ciupercile se taie mărunt. Se prăjește  șunca apoi se adaugă ciupercile. Când sunt gata se pune usturoiul pisat, sare, piper. Din acestă compozitie se pune câte o lingură pe aluat, în mijloc. Se presară semințe de chimen și se coc până devin aurii.

Poftă bună!


miercuri, 3 noiembrie 2010

mâncare cu sos de nuci și usturoi



La provocarea Furnicuței am răspuns cu această rețetă!
Pentru prima dată am combinat nucile cu usturoiul și a ieșit ceva gustos, gustos!

Ai nevoie de:

500 g pulpă de porc fără os
5 cartofi mari
200 ml smântână dulce
100 g nuci mărunțite
3 căței de usturoi
boia de ardei
ulei de măsline
sare,piper

Mod de preparare:

Cartofii tăiați felii mari cu grosimea de 1 cm și se pun la fiert în apă cu sare.După ce au fiert se pudrează cu boia de ardei dulce sau iute și piper. Se prăjesc ușor în ulei de măsline pe ambele părți.
Se țin calzi.


Carnea tăiată felii groase de 1 cm , presărată cu sare și piper se prăjește în 2 linguri ulei de măsline pe ambele părți.Se scoate pe o farfurie și se ține caldă.
În tigaie se pun nucile și se prăjesc apoi se adaugă smântâna și se amestecă.Se ia  de pe foc și se pune usturoiul mărunțit.Se pune sare și piper după gust.
 Serviți carnea alături de cartofi cu sos de nuci și usturoi.
Se servește caldă!
Poftă bună!