joi, 14 iulie 2011

lipii și shaorma


Dacă vi se pare că ați mai văzut o astfel de postare undeva, nu vă mai gândiți unde ,că vă spun eu! 
Ați văzut la Sarah.
Ea a propus o rețetă de lipii extraordinară! Bravo Sarah și mulțumesc frumos! 
Vă spun pe cuvânt că am încercat o grămadă de rețete , unele numai lipii nu erau altele erau tari, altele nu se puteau plia se rupeau ooo nu mai spun, însă acestea sunt super!

 Rețeta e simplă!

Ai nevoie de:

250 g făină
3 linguri ulei
(Am pus de măsline, nu stiu de care a folosit Sarah)
 apă fierbinte
1/2 linguriță sare


Mod de preparare:

Am pus făina cernută într-un vas. Am adăugat sarea, uleiul și apă. Am amestecat cu lingura până cand s-a format un aluat.L-am frământat. Puneți câtă apă este nevoie. A rezultat un aluat fin,neted și nelipicios.

 Buuun! Acum am împărțit aluatul în 5 biluțe. Le-am întins subțire pe masa înfăinată apoi le-am uns cu puțin ulei și  l-am rulat.Am format un melc.Am pus melcișorii în frigider înveliți în folie transparentă. I-am lăsat să se odihnească 30 de minute acolo și i-am reîntins pe masa foarte puțin înfăinată . Am copt lipiile în tigaia încinsă bine , neunsă, pe o parte și pe cealaltă. Au ieșit 5 lipii super!

Și ce poți să faci cu niște lipii bune? Ce vrei tu! 
Eu am făcut shaorma. Nu ca aceea pe care o cumperi de la fast food , e altfel.

Am folosit:

Lipii
roșii
ceapă albă și roșie
carne de curcan
cartofi
varză
țelină
iaurt
muștar
ulei de măsline
sare,piper
suc de lămâie

Am făcut așa:

Cartofii tăiați ca pentru prăjit i-am pus în tavă. Lângă ei am pus carnea tăiată bucați. Am presărat sare, piper și puțin ulei de măsline. I-am pus să se odihnească în cuptor cam pe la  170 GC  până au fost gata. După ce au fost gata am tăiat carnea bucățele mici. 
Apoi am tăiat roșiile și ceapa feliute, varza fideluță și telina verde mărunt. Am pus sare și piper. Peste varză am stors puțină lămâie. 
Din iaurt,muștar si ulei de măsline puse după gust , sare și piper  am făcut un sos.
Am pus toate ingredientele în lipii și am servit. 
Delicios!

Poftă bună!

12 comentarii:

sarah spunea...

draga mea ma bucur mult ca lipiile au fost pe gustul tau.cat despre shaorma.yummy.o sa incerc si eu cu carne de curcan.pupicei

Anunturi spunea...

Buna ziua,

As dorii sa stiu daca sunteti interesat de un schimb de link/post.

Indiferent de raspuns astept email la office@online-anunturi.com

O zi buna.

gaby's blog spunea...

Sarah, mi-au placut mult! Te pup!

Alice spunea...

ai facut lipiile lui sarah!!!! felicitari! le voi face si eu , dar mai la toamna-iarna...e prea cald acum la noi....o zi frumoasa

Alexandrina spunea...

Ma bucur ca le-ai facut si tu, ale lui Sarah s-au terminat si mie mi-e tare pofta! Pana apuc sa fac eu... ma multumesc cu ale voastre :)

kd3 spunea...

Buna, as dori sa facem un schimb de linkuri (link exchange) daca doresti.

Nume: Doza ta zilnica de ras
Url: http://dozatazilnicaderas.blogspot.com

Daca esti deacord, dami un raspuns pe facebook, blog, email, messenger....etc

gaby's blog spunea...

Alice multumesc frumos! sa le faci ca merita! o zi frumoasa si tie!

Alexandrina te rog serveste! o zi frumoasa!

Antonina spunea...

Gaby, Sara pregatiti-va .. Im next ;)) Saptamana viitoare merg la mare... dar next o fac sigur!!1 lipia asta bat-o vina.. ca tot imi zice al meu.. unde-i lipia aia perfecta?? Ma bucur c-am gasit-o la voi.. Pupici

gaby's blog spunea...

Bine Antonina, asteptam cuminti. Sunt curioasa ce ai sa faci cu lipiile. Cu siguranta ceva bun! Apropos , distractie placuta la mare! Nu uita de crema solara!
Te pup:)

TeoBucatar spunea...

Arata grozav!Cum stiti voi sa intrati la sufletul "consumatorului"!

gaby's blog spunea...

merci teo! Daaa ce mai stim noi sa intram la suflet ... o zi frumoasa!

Ralu spunea...

Vai ce bine arata lipiile tale, Gaby, iar tehnica melcusor nu am mai incercat-o. Am sa incerc reteta ta la urmatoarele lipii, adica foarte curand avand in vedere cat de mult ne plac noua. Pup.